Wednesday , 17 January 2018
Breaking News

Category Archives: Eveniment

Sărbătorile Iaşului s-au încheiat cu un concert de cinci ore

Spectacol de zile mari pe scena din faţa Palatului Culturii. Patru formaţii de renume au făcut show pentru cei aproape 30.000 de ieşeni adunaţi pentru a petrece ultimele ore din Sărbătorile Iaşului 2013. Vocile lui Smiley, Loredana, celor de la Cargo şi ale celor de la Mandinga au răsunat chiar şi în cartierele limitrofe centrului civic. Spectacolul a demarat mai ... Read More »

Seara valorilor, premii şi excelenţă (GALERIE FOTO)

Aseară, la Teatrul Naţional Iaşi a avut loc un spectacol special, devenit tradiţie. Sărbătorile Iaşului au consemnat în acest fel un eveniment de recunoaştere şi preţuire a valorilor pe plan local, sub egida “Seara Valorilor”. Zilele acestea, Iaşul este mai frumos ca niciodată, blagoslovit de Dumnezeu cu o vreme caldă şi senină, înnobilat de slujbele religioase dedicate Sfintei Parascheva, şi ... Read More »

Ediţia a XXII-a a evenimentului „Seara Valorilor“, la Teatrul Naţional

Anul acesta, „Seara Valorilor“ nu a mai avut loc la Primărie, ci la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“. Cu toate acestea, Sala Mare a clădirii teatrului a fost arhiplină. Prezentat de Andreea Marin, evenimentul a fost gândit ca un spectacol de operă, fiind structurat în două acte. Prima parte a fost deschisă de primarul Gheorghe Nichita, ÎPS Teofan şi premierul Victor ... Read More »

Circa 10.000 de persoane au participat la slujba de Sf. Parascheva

De la primele ore ale dimineţii mii de creştini din toate zonele ţării s-au adunat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi, pentru a lua parte la slujba Sfintei Liturghii, oficializată cu ocazia Sfintei Sărbători a Cuvioasei  Parascheva. La acest eveniment au mai fost prezente şi personalităţi politice, în mare parte lideri locali şi parlamentari de Iaşi. Cu ... Read More »

Sfânta Cuvioasa Parascheva

Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. Se spune că, pe când avea doar 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: “Oricine voieşte să vina după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste ... Read More »

Codecamp Iaşi – congresul tău de IT!

În cursul zilei de ieri, Codecamp a organizat un nou eveniment pentru dezvoltatorii din Iaşi dedicaţi web-ului. Peste 300 de ieşeni au participat la seria de conferinţe din cadrul ediţiei din toamna aceasta. Codecamp este o comunitate de persoane interesate de domeniul IT ce are ca ţintă o mai bună comunicare între membrii acesteia, prin organizarea unor conferinţe. Evenimentul este ... Read More »

Cultura şi iubirea, integrate în „Noaptea albă a Iaşului“ (GALERIE FOTO)

Ediţia de anul acesta a „Nopţii albe a Iaşului“ i-a îndemnat pe cei care au vizitat muzeele şi instituţiile deschise ieri, în mod gratuit, publicului larg, să facă o călătorie în trecut, în vremea iubirilor marilor personalităţi ale Iaşului. Sub titlul de „Iaşii Marilor Iubiri“, evenimentul de aseară a scos din case mii de ieşeni, care au putut vizita zece ... Read More »

Evenimente pentru întreaga familie

În acest weekend, Sărbătorile Iaşului sunt celebrate şi la Palas, ansamblul din inima oraşului pregătind evenimente pentru întreaga familie: târguri de flori, beauty şi handmade și o competiţie de baschet. În perioada 11–13 octombrie, Atriumul Palas Mall va găzdui evenimentul BeautyWorx, desfăşurat în premieră la Iaşi şi dedicat în exclusivitate femeilor. Timp de trei zile, evenimentul va reuni cei mai importanţi experţi din hair styling, manichiură, nail design, cosmetică, machiaj profesional, întreţinere ... Read More »

Iaşul îşi sărbătoreşte tradiţiile spirituale, culturale şi academice

Cea de-a XXII-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului şi-a intrat pe deplin în drepturi. Întreg oraşul freamătă de emoţia manifestărilor ce au sau urmează a avea loc. Zilele acestea, zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi pentru a se închina sfintelor moaşte ale Cuvioasei Parascheva, într-un oraş cuprins de sărbătoarea culturii, a muzicii şi a tradiţiilor populare. Iaşul devine astfel capitala ... Read More »

Târg de Cariere în IT la Palas

  Absolvenţii de studii de informatică din Iaşi vor avea o nouă ocazie de a se angaja în această toamnă. Evenimentul care va avea loc la Palas Mall face parte din cea mai importantă reţea de evenimente de carieră din ţară. Absolvenţii de IT şi programatorii ieşeni sunt aşteptaţi peste două săptămâni cu CV-urile la Palas Mall. Aici va avea ... Read More »