Wednesday , 17 January 2018
Breaking News

Medicină și credință la Biserica Sf. Haralambie

Biserica Sfântul Haralambie din Iași invită credincioșii marți, 28 martie, 2017, începând cu ora 17, să participe la prima întâlnire din cadrul unei ample serii de prelegeri intitulate generic “Dialoguri de seară”. Tema conferinței și a discuțiilor ce vor urma este: “Calea de la suferință la vindecare”.

În cadrul întâlnirii, Prof. Univ. Dr. Gabriel Ungureanu de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” va susține o prelegere a cărei subiect este “De la bolnița monastirii la spitalul modern”. Lect. Univ. Dr. Bogdan Constantin Neculau de la Facultatea de Psihologie a Universității “Al. I. Cuza” le va vorbi celor prezenți despre “Vindecarea suferinței prin credință și împreună lucrare”.

Inițiativa Preotului Paroh Radu Brînză, survenită pe fondul acestei tradiții istorice, este susținută de Prof. Univ. Dr. Carmen Dobrovăț, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” din Iași, medicul primar Cristina Nicolau de la aceeași instituție sanitare și reputatul medic cardiolog Prof. Univ. Dr. Gabriel Ungureanu.

Prelegerile vor fi urmate de discuții. Intrarea va fi liberă, toți credincioșii fiind invitați să participe. (Mădălin Onu)

Click pentru a urmări ştirea video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*