Thursday , 17 August 2017
Breaking News

Scandal pe bani la Crucea Roșie

Voluntarii de la Crucea Roşie Iaşi au ajuns să se certe de la bani. Aproximativ 40 de tineri i-au cerut demisia directoarei Virginica Beldean pe motiv că nu sunt mulţumiţi de modul în care aceasta administrează organizaţia. De cealaltă parte, directoarea îl acuză pe purtătorul de cuvânt că nu ar fi înapoiat o sumă importantă de bani proveniţi din donaţiile strânse din acţiunile desfăşurate în ultima perioadă.

Tinerii au depus o petiție prin care își manifestă nemulțumirea față de modul în care este administrată organizația și solicită înlocuirea conducerii. De asemenea, spun că nu vor returna banii, pe motiv că nu există transparență cu privire la felul în care vor fi folosiți.

Conducerea organizației consideră că multe dintre punctele trecute în petiție sunt nejustificabile.

Deși mulți dintre ei nu au activat ca voluntari, toți tinerii prezenți la protest au fost invitați la discuții, încercându-se să se ajungă la un conses cu privire la solicitările legate de proiectele ce vor urma a fi întreprinse. (Mădălin Onu)

Click pentru a urmări ştirea video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*