Thursday , 29 June 2017
Breaking News

Cămin studenţesc la standarde europene

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi va avea un nou cămin studenţesc. Noul imobil nu va fi amplasat în campusul din Tudor Vladimirescu, întrucât la prima vedere nu permite poziţionarea acestuia lângă celelalte cămine. A fost identificat însă un teren liber în zona didactică, în spatele facultăţilor, o parcelă de aproximativ de patru mii de metrii pătraţi.

Universitatea Tehnică îşi propune să construiască un nou cămin ce va găzdui minimum două sute de studenţi. Finanţarea maximă va fi de peste 30 miliarde de euro, o sumă generoasă pentru un imobil care va respecta toate condiţiile şi pretenţiile studenţilor , condiţii care vor fi comparabile sau vor depăşii standardele  altor universităţi mai bine cotate din Europa.

Totodată, în zona parterului va funcţiona şi o cantină, unde studenţii vor putea mânca o masă caldă. Camerele vor fi utilate cu electrocasnice de ultimă generaţie. Locurile din cămin vor  fi destinate pentru studenţii de la politehnică, doctoranzi, dar şi cadre didactice tinere.

Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Servicii Studenţeşti de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a declarat în exclusivitate pentru Apollonia TV că lucrările vor începe în al patrulea semestru din anul 2017 sau cel târziu în primul semestru al anului 2018.

De reamintit este faptul că în actuala etapă vor fi construite 30 de cămine în toată ţara, ce vor fi ridicate în acelaşi timp şi vor avea aceeaşi arhitectură. În momentul de faţă, se centralizează toate datele. La Iaşi vor mai avea noi cămine Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, Universitatea de Ştiinţe Agricole„Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi şi Universitatea Naţională de Arte „George Enescu“ Iaşi. (Diana Mihai)

Click pentru a urmări ştirea video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*