Monday , 20 November 2017
Breaking News

Noi joburi pentru ieşeni

Noi oportunităţi pentru ieşenii care sunt în căutarea unui loc de muncă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi  publică, săptămânal, o listă cu locurile vacante din judeţ şi din străinătate. În această perioadă, în judeţul Iaşi  sunt disponibile 550 de locuri de muncă vacante.

Pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile 30 de joburi pe poziţii de inginer, inginer chimist, inginer energetician, asistent marketing şi asistent manager. Între sutele de locuri de muncă disponibile, ca de fiecare dată, se remarcă cele din domeniul serviciilor.

„Pe domenii de activitate, cele mai multe oferte se înregistrează în sectorul serviciilor, vorbim de aproximativ 200 locuri de muncă. De asemenea, în construcţii, angajatorii au comunicat în această perioadă 62 oferte, iar în industrie se înregistrează 140 locuri de muncă.” – Adrian Sîrghie, purtător de cuvânt AJOFM Iaşi.

Ieşenii care doresc să lucreze în străinătate pot opta pentru unul din locurile de muncă dispuse de reţeaua Eures. Din partea angajatorilor din spaţiul Uniunii Europene sunt disponibile 830 de locuri vacante. Cele mai multe oferte vin din Germania, pentru personal pentru gastronomie şi dezvoltatori de software.

„Ultimele oferte se adresează persoanelor care doresc să lucreze în gastronomia de sistem. Vorbim de bucătari, personal de servire sau specialist în restaurant. Salariile variază de la 8,84 Euro brut pe oră pentru bucătari, până la 2200 Euro brut pe lună pentru personalul care este specializat în restaurant.” – Adrian Sîrghie, purtător de cuvânt AJOFM Iaşi.

Toţi cei interesaţi pot apela la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi pentru mai multe informaţii legate de depunerea dosarelor şi pentru interviuri. (Adelina Asmarandi)

Click pentru a urmări ştirea video

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*