Monday , 20 November 2017
Breaking News

Omniscienţa statului în Educaţie

Smighian Cornel pentru Editorial 2Dacă ne mai amintim, atunci când oracolul din Dămăroaia, Silviu Brucan, prorocea adânc cum că ne-ar cam trebui măcar vreo două decenii ca să începem să mai scăpăm de reflexele comunistoide, toţi cei care păream convinşi că ne-am luat deja porţia de libertate am protestat ca la o glumă, proastă e drept dar tot nesărată, ca la o minciună cinstită! În realitate, ’ete că trecură aproape 25 de ani, şi societatea românească nu dă semne viguroase da’ mai erecte, cum că s-ar mai face bine.

Dacă ne-ar lovi ceva pusee de sinceritate ambuscată, am recunoaşte smeriţi că românii fericiţi ai anului de graţie în care zacem într-o stare prostatică, uitându-ne nedumeriţi unii la alţii cam ca găina-n lemne, sunt care bejeniţi, fugiţi ca de la o casă arsă, care suferind de toate cele, care analfabet cu diplome, care flămând da’ alcoolic, care cu mai puţine pe casă ori demansardat de-a binelea, care tras la loc umbros de haladiţi, bighidii şi turnători cu vocaţie de denunţători de profesie, care devalizatori cu talent dolosiv, care agramaţi de-a dreptu’ ori doar retardaţi cu patalama oficială. Sigur că, dacă acceptăm că asta e de fapt realitatea de azi a României, o ţară veselă cu oameni trişti pe care-i umflă râsu’ schizoid şi ciclotimic plâng din te miri ce, noţiunile de normalitate a unui referenţial al logicii şi bunului simţ nu prea mai funcţionează.

Într-o astfel de accepţie kafkiană trebuie perceput demersul ARACIS versus universităţile particulare în general, versus Universitatea „Apollonia” din Iaşi, în particular. O evaluare în care sentinţele prefabricate erau / sunt deja comandate, cu dedicaţie şi vădit interes, în care verificările au operat cuvânt contra cuvânt, în care albul e negru doar pentru că aşa „vrea muşchii” constipaţi ai unui oarecare neica nimeni, în care eventualele contestaţii, care nu pot fi pe fond ci doar pe etica sau morala controlului (care etică şi care morală?), sunt judecate tot de cel contestat, este aprioric tendenţioasă, rău intenţionată şi abuzivă. Statul, printr-o agenţie plătită generos din bani publici, abuzează de o poziţie discreţionară, fiind unicul deţinător şi validator al criteriului de calitate în educaţie, pe care pretinde a avea monopol, arbitrul care pune note de trecere, mai mereu celor din mediul universităţilor de stat şi lasă repetenţi, mai mereu din mediul universităţilor private, ceea ce se numeşte deopotrivă abuz de putere dominantă, concurenţă neloială şi paradox juridico-judiciar.

De ce nu există un evaluator civil, non-guvernamental, nesuspectabil de parti-pris-uri, este mai mult decât evident, pentru că atunci nici ARACIS, nici Ministerul Educaţiei şi nici statul nu ar mai putea pretinde omniscienţa existenţială asupra învăţământului.

Probabil că o soluţie de bun simţ ar fi similară unei atestări calitative a unei universităţi particulare româneşti relocate juridic în Statele Unite, Canada ori în alte state comunitare cu adevărat civilizate, unde ARACIS românesc nu are jurisdicţie, iar evaluările academice se fac corect şi cinstit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*