Monday , 20 November 2017
Breaking News

Educaţia, un alt pariu pierdut?

Smighian Cornel pentru Editorial 2Este de domeniul evidenţei că Educaţia are grave probleme existenţiale, ca de altfel ansamblul societăţii româneşti. Problemele vin dintr-o sumă de cauze, unele obiective de genul îmbătrânirii populaţiei şi a mutaţiilor în piramida demografică, altele subiective de felul pseudoreformelor cu repetiţie, a importării şi implementării cu anasâna a unor modele educaţionale externe, fără studii de impact, ori a prea grosierelor ingerinţe politice în sistem, a subfinanţării sistematice, a corupţiei deja tradiţionale ori a încremenirii în proiect şamd.

În cadrul acestor convulsii sistemice care generează fracturi organizaţionale, statul se dovedeşte firesc un manager incompetent, risipitor, neglijent sau chiar interesat în cultivarea unor entropii cam curvirii. Acelaşi stat, în mod inerţial, îşi protejează structurile, chiar dacă acestea sunt de multe ori osificate, fiind în postura de a arbitra o competiţie concurenţială cu competitorii particulari.

În Educaţie, căci despre învăţământul superior e vorba, acest arbitru este ARACIS, care ar păzi ştacheta calităţii universitar-academice. Cum a tot păzit-o şi cât de bine, se ştie din experienţa unor făcături pseudouniversitare, numitele „fabrici de diplome”, universităţile de sârbe, trânte şi neotraca veche, care au reuşit să compromită prin contagiune gregară percepţia publică asupra seriozităţii tuturor universităţilor particulare. Ăst timp, cu reforma pre reforme călcând, universităţilor de stat bugetate public, li s-a permis ofertarea neconcurenţială a aşa-numitelor „locuri cu taxă”, detonând astfel orice competiţie loială, tolerând uzul şi abuzul de poziţie dominantă în raport cu universităţile particulare. Pe de o parte, instituţiile de stat cu un patrimoniu moştenit şi protecţia prin cutumă asigurată de structurile de stat, minister, ARACIS şamd, beneficiare ale alocaţiilor bugetare per student, pe alta, noile universităţi particulare, care au pornit cam de la nimic, dincolo de bunele intenţii, entuziasm şi inteligenţă, cărora statul nu le dă nimic, cel mult dese controale şi monitorizări, dar care plătesc fiscal susţinerea celorlalţi competitori. Evident că nu se mai înţelege nimic din tot acest surogat de economie de piaţă cu dublă măsură în care iniţiativa particulară în educaţia universitară este strivită cu dedicaţie, de universitari evident de stat, de sănătoasă extracţie proletcultistă, cu pusee securistoide de autoritate şi frustrări de căprar lăsat la vatră, iar imobilismul călduţ şi cam fanat al instituţiilor de stat e tolerat cu îngăduinţă colocvială şi lejeritate colegială. Cum spunea inspirat cineva, în România de astăzi, nu de acum 25 de ani, toată lumea vrea să fie profesor la stat, student la stat, angajat la stat, deşi, paradoxal, cineva ar trebui să susţină alimentarea atâtor speranţe bugetare. Ori acest cineva ar trebui să fie mediul particular, de afaceri, anteprenorial, dinamic, cel cu adevărat creator de profit şi plus valoare, de bunuri şi servicii, de banii pe care-i aşteaptă a fi cât mai numeroşi statul, mereu nesătul.

Cocluziile ultimului raport de monitorizare a Universităţii „Apollonia” din Iaşi de către ARACIS confirmă un astfel de semnal de alarmă asupra viciilor de sistem, a presiunilor şi elementelor disruptive care de altfel afectează toate instituţiile particulare, a complicităţilor interesate în care se complac cu bucurie universităţile de stat şi a solidarităţii execrabile a mediului academic ieşean…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*