Monday , 20 November 2017
Breaking News

Corupţia, o boală endemică?

Smighian Cornel pentru Editorial 2Toată această ofensivă împotriva corupţiei înalte, a aşa-numitelor „gulere albe”, extrem de mediatizată şi vocală prin cuprinderea, la o grămadă bine ordonată, a actorilor politici, magistraţi, moguli de presă, oameni de afaceri reale sau simple mânăreli, din sevicii ori media, devoalează o Românie a tuturor posibilităţilor. În acest continuum atemporal în care altceva parcă nici nu se mai petrece, în care în pofida unui sfert de veac de rapturi pe rupte, încă mai este destul de prăduit, în care cheia şi secretul succesului în viaţă e direct legat de cinste şi de decenţă, în sensul că în lipsa acestor calităţi, succesul e garantat, corupţia a devenit normă, un savoir faire uzual, practicabil de la discreta şpăguţă numită pompos „atenţie”, până la marile tunuri cu halena subminării economiei de stat. Practic nu există nici un domeniu, civil sau cazon, laic sau religios, politic sau civic, economic sau cultural, să nu fi fost malignizat de o corupţie simbiotică care alterează tot, prăbuşind deopotrivă scările de valori, referenţiale, modele, arhetipuri şi robusteţea convingerilor fundamentale, altădată cam de neclintit şi imuabile, cu putere axiomatică.

Sigur că actele de corupţie, darea, luarea de foloase necuvenite, darea şi primirea de mită, traficul şi uzul dincolo de abuz, de influenţă, de relaţii, cunoştiinţe, pile, sunt poate mai spectaculoase, măcar prin dimensiunea coteriilor şi a celorlalte acte dolosive, în politică. Dar corupţia este la fel de malignă în generalizare, mai ales prin consecinţe, şi în educaţie, şi în sistemul de sănătate, până întracolo încât, dacă plagiatul unui înalt demnitar este pasabil, de ce s-ar mai jena un adolescent să copie la Bac ori să-şi ameninţe profesorii, amintindu-le că nu de asta-i plăteşte, pentru a-i învăţa ceva, să spunem carte, ci doar pentru o diplomă oarecare. Până întracolo încât un alt demnitar politic, cu destul da’ gros tupeu, pentru a stipula că e mai importantă şcoala vieţii, şi aia făcută la universitatea creştină de trânte şi sârbe, decât anii de studii, educaţie şi instrucţiune, n-are nici o jenă să-şi asume titluri şi calităţi pe care nu le are. Până întracolo încât, în aria acestor tranzacţionări de conştiinţă vidată prin decerebrare, în care totul are un preţ şi o piaţă, nici titlurile nu mai sunt acoperite întotdeauna prin realitate, diplomele se dau la apelul bocancilor după cu totul alte criterii neasociate valorii, recunoaşterea meritocraţiei devine un păcat infrecventabil, onoarea – alt păcat vetust şi intratabil, morala şi etica- nişte boli ruşinoase ale inadaptării celor care au „retardul” de a nu se descurca, de a nu fi sincroni cu timpurile, cu vremile, cu noile cutume şi vechile obiceiuri.

Segregarea socială între clubul băieţilor deştepţi, care se descurcă abrupt acumulând penal în doar cîţiva ani averea unor generaţii, fără riscuri retroactive, şi secta celorlalţi, proşti de cinstiţi, de corecţi sau doar de liberi, ca mai toţi boschetarii care nu mai au nimic de pierdut, riscă să neantizeze, prin implozie, esenţele identitare ale acestui neam…

Iar exemple avem destule, inclusiv pe aici, pe la Iaşi, de se sparie gândul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*